“Tine aparatul un pic !”

Astea erau sa fie ultimele mele cuvinte.

Nu ati avut noroc nici de data asta. I’m still alive and kicking.

De ce am eu tot timpul sansa de a ajunge pe scena… nu stiu, dar incepe sa-mi placa. Pe durata exilului meu in Dubai nu m-am intalnit doar cu arabi in rochii si femei imbracate in ninja. In excursia printre dune am fost pusi in fata unei dansatoare din buric. Trecuta de prima tinerete (adica avea peste 18 ani) si izgonita de la casele mari din cauza exceselor gurmande, ciuhaba s-a invartit pe scena in timp ce noi ne chiuiam ingrozitor sa ne gasim o pozitie confortabila pe pernele lor de toata jena si sorbeam din Bud-ul vandut la pret de sampanie. Nu stiu de ce ma plang pentru ca am auzit ca nici covorul lui Alladin nu era produs de Emirates Airlines.

Sa revin in momentul cand am fost trezit din visarea mea. Visam la carnati de porc cu ceapa cu tuica si cu o masa decenta, visam zapezi, ploi reci de vara, visam la femei albe si la biserici ortodoxe, visam la prietenosii nostri taximetristi care te intampina in gara si aeroport gata sa te jecmaneasca, visam ca pot purta pantaloni scurti. Si-o venit “za belly dancer” sa ma ridice la cer cu tot cu visarea mea. Ce-a urmat a fost o lectie de dans din buric din partea mea, acompaniata de rasetele in lacrimi ale sefului meu. Plus foto (se livreaza doar la cerere).

Trecem la partea a doua. Spectacolul de magie de la Teatrul Nottara. O tanara (de data asta alba si numa buna’) da sa coboare pe scarile de la scena. Si aici era sa intru in istorie cu una din cele mai stupide replici de final: “Tine aparatul un pic !”. Convins ca punctul de atractie al salii eram eu, nu am asteptat sa-si dea seama si vrajitoarea si am inmanat aparatul Ancai. Am fost prins intre un el si o ea amandoi cu puteri supranaturale si cu mecanisme care mergeau (Thank God) . Continuarea fotografica nu lasa loc de comentarii.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *